Agenți & Workflows

„Agent” e cuvântul anului. Toată lumea vinde agenți. Dar diferența între un workflow și un agent real e simplă: cine decide următorul pas — tu sau modelul?

Workflow vs. Agent

• Workflow = pași predefiniți. „Citește email → extrage subiect → rezumă → trimite în Slack.” Modelul face fiecare pas, dar tu ai scris ordinea.
• Agent = obiectiv + tools. „Răspunde la emailul ăsta”, iar modelul decide singur dacă să citească thread-ul, să caute pe web, să verifice CRM-ul, să dea reply.

   WORKFLOW (deterministic):
   pas 1 ──► pas 2 ──► pas 3 ──► gata


   AGENT (autonom):
                ┌──────────────┐
                ▼              │
   obiectiv ──► gândește ──► tool ?
                ▲              │
                └──────────────┘
            (loop până zice „gata”)

Când să folosești ce

• Workflow — când pașii sunt clari, repetitivi, audit-abili. Ex: procesare 1000 facturi, generare rapoarte săptămânale.
• Agent — când taskul cere decizii pe parcurs, explorare, sau drumul nu se știe dinainte. Ex: investigare bug, research competitiv, debugging cod.

Multi-agent: orchestratori și sub-agenți

Un agent „mare” poate delega sub-tasks unor agenți specializați. Ca un manager care împarte muncile la echipă.

• Orchestrator = agentul principal care primește obiectivul și împarte taskuri.
• Sub-agenți = agenți specializați (ex: cercetare, redactare, validare). Fiecare are propriul context, propriile tools.
• Avantaj = context separat. Sub-agentul nu poluează context-ul orchestratorului cu detaliile sale.