Pe 1 octombrie am fost la un eveniment Prow, găzduit de Accesa. Am mers cu o așteptare normală, cred: să aflu mai multe despre AI. Tool-uri noi, cazuri de utilizare, ce mai folosesc alții.

Am plecat cu altceva. Cu o întrebare.

Ce s-a schimbat de când folosesc AI zilnic

Produc mai mult și mai repede. Asta e partea pe care o spune toată lumea, și e adevărată.

Dar observ și reversul: mintea mea nu mai are pauze. Înainte, frecarea era o formă de odihnă. Să scrii singur, să cauți, să te blochezi zece minute pe o frază. Erau momente în care creierul încetinea fără să-i ceri asta.

Acum orice idee devine rezultat în câteva secunde. Și odată cu asta apare o foame de informație și de producție greu de oprit. Mai un prompt, mai o variantă, mai o idee care poate fi testată acum, nu mâine.

Dacă viteza e a tuturor, ce mai contează?

Asta e întrebarea cu care am rămas. Dacă oricine poate produce repede, viteza nu mai e un avantaj. E doar noul minim.

Cred că avantajul se mută în trei locuri:

  • Claritatea. Să știi ce merită făcut, înainte să-l faci. AI-ul face orice îi ceri, la fel de repede, fie că merită, fie că nu.
  • Energia. Să ai energia să faci bine lucrul care contează, nu să o consumi pe zece lucruri care se puteau face oricum.
  • Încetinirea aleasă. Uneori, să alegi conștient să mergi mai încet. Să scrii o frază de mână, chiar dacă o putea scrie altcineva în două secunde.

Legătura cu ce fac zi de zi

Văd același tipar în firmele cu care lucrez, doar la altă scară. Când un instrument face execuția ieftină, tentația e să automatizezi tot, repede. Dar un proces automatizat prost e doar o greșeală care se repetă mai repede. Am scris despre asta în ce să nu automatizezi.

Întrebarea bună nu e „cât de repede putem face asta?”, ci „merită făcut, și cine îl ține în viață după ce plec eu?”. E același lucru pe care îl urmăresc când construiesc procese pentru alții: nu viteza de livrare, ci dacă un om nou îl poate prelua fără să se blocheze.

Ce încerc acum

Nu am un răspuns. Am câteva lucruri pe care le încerc:

  • Prima variantă a unui text important o scriu fără AI. Abia apoi îl folosesc ca să o fac mai bună.
  • Îmi pun întrebarea „ce vreau de fapt de la asta?” înainte de primul prompt, nu după al zecelea.
  • Las câte un bloc din zi fără niciun instrument deschis.

Poate cel mai valoros lucru pe care l-am învățat la un eveniment despre AI a fost să mă întreb cum nu las AI-ul să mă consume.

Tu cum îți protejezi energia în ritmul ăsta? Scrie-mi, sunt sincer curios.